BNP Paribas Leasing Solutions vine in sprijinul liceelor agricole si ofera granturi in valoare totala de 15.000 euro pentru organizarea unor vizite de studiu si experiente de invatare inedite atat pentru elevi cat si pentru profesori in ferme sau agribusiness-uri care aplica tehnologii moderne, inovatoare si durabile.
In luna aprilie, Fundatia World Vision in parteneriat cu BNP Paribas Leasing Solutions au lansat, in cadrul proiectului ”Mandru sa fiu fermier”, un apel de 10 granturi prin care aloca finantare in valoare totala de 15.000 euro liceelor agricole care vor sa organizeze vizite de studiu la ferme tehnologizate din Romania. Cele 10 licee castigatoare vor avea fondurile necesare pentru a organiza vizite de studiu pentru 150 de elevi si 20 de profesori la ferme unde vor vedea tehnologii de ultima generatie. Peste 500 de elevi vor beneficia de lectii demonstrative derulate in clasa, in care vor invata despre Agricultura 4.0 si Agricultura durabila.
Totodata, liceele vor putea sa achizitioneze kituri didactice pentru a realiza experimente la clasa sau pentru a parcurge demonstratii care ilustreaza utilizarea tehnologiilor moderne in agricultura.
‘’Zona de educatie este parte din pilonii nostri CSR. Sprijinim cu drag zona de crestere si dezvoltare a generatiilor de maine. Acum, mai mult decat oricand, este necesar sa ne aplecam asupra agriculturii sustenabile si a profesionistilor de maine. Ne dorim ca elevii sa se familiarizeze cu fermele care folosesc echipamente computerizate performante pentru eficientizarea proceselor agricole si folosirea cu responsabilitate a resurselor necesare in agricultura. Credem ca aceste vizite de studiu precum si interactiunea cu specialistii nostri reprezints un prim pas catre schimbarea perceptiei cu privire la oportunitatile pe care le ofera tinerilor o cariera in domeniul agricol”, a declarat Adrian OPRICA, CEO BNP Paribas Leasing Solutions.
“Calatoria spre anul 2050 incepe la liceele agricole din Romania. Granturile alocate de BNP Paribas Leasing Solutions vor fi oferite unui numar de 10 licee si vor permite elevilor si profesorilor sa participe la vizite de studiu in ferme unde se vor familiariza cu tehnologiile specifice Agriculturii 4.0 si agriculturii durabile”, a declarat Crenguta Barbosu, Senior Program Manager in cadrul Fundatiei World Vision Romania.
Elevii din liceele castigatoare vor avea astfel ocazia sa invete despre tehnologii de ultima generatie precum masini agricole care fac tratamente de precizie, pivoti autonomi care asigura irigare automata, statii meteo coordonate prin sateliti, tractoare de ultima generatie si alte echipamente tehnologice computerizate. In acelasi timp, profesorii vor avea posibilitatea sa asimileze si sa livreze continut de specialitate inovator, actual si modern. Obiectivul principal al concursului de granturi este schimbarea perceptiei generale cu privire la profesia de agricultor si motivarea elevilor pentru a urma o cariera in domeniul agricol.
Concursul de granturi este deschis pentru toate liceele agricole din ţară, iar granturile se vor acorda în baza unei cereri de finanțare care cuprinde un buget detaliat și un plan de activități. Ulterior, Fundația World Vision România va lucra împreună cu liceele agricole pentru a concepe kiturile și lecțiile demonstrative pentru elevi precum și pentru a selecționa cele mai potrivite ferme care aplică tehnologii de interes pentru proiect. Liceele agricole interesate de obținerea unui grant pot accesa ghidul de finanțare precum și documentele necesare pentru aplicare pe site-ul Programului ”Creștem prin Educație Agricolă”: https://educatieagricola.ro/programe-si-resurse/granturi-pentru-liceele-agricole/.
Despre pachetul educațional inovator Agricultura durabila si Agricultura 4.0.
World Vision Romania, in cadrul Consortiului Crestem prin Educatie Agricola, a elaborat un modul educational inovator despre Agricultura durabila si Agricultura 4.0. Pachetul educational se adresează celor 56 de licee cu profil agricol din Romania. Proiectul “Calatorie spre anul 2050” este in pilotare in acest moment, urmand sa fie adoptat de toate liceele cu profilul agricol. „Calatorie spre anul 2050 vorbeste copiilor despre sustenabilitate si tehnologie si raspunde la intrebarea: “Cum vom hrani 10 miliarde de oameni in anul 2050? ”. Planurile de lectie, insotite de filme si prezentari familiarizeaza elevii cu cele mai importante concepte ale agriculturii durabile. Elevii invata despre cum bunele practici de management in agricultura influenteaza producția de hrana reducand impactul asupra mediului, imbunatatind calitatea vietii oamenilor. Materialele educationale au fost elaborate in conformitate cu continutul dezvoltat de organizatia americana “The National Agriculture in the Classroom” (NAITCO) si Departamentul pentru Agricultura al SUA (USDA) si sunt corelate cu programa de liceu din Romania. Pachetul educational poate fi gasit pe site-ul Programului ”Crestem prin Educatie Agricola”: https://educatieagricola.ro/programe-si-resurse/resurse/
Despre BNP Paribas Leasing Solutions
Ca lider european in domeniul finantarii activelor, BNP Paribas Leasing Solutions sustine cresterea clientilor si a partenerilor sai, oferind solutii de finantare pentru echipamentele lor profesionale.
BNP Paribas Leasing Solutions ofera companiilor flexibilitatea de care au nevoie pentru a-si menține competitivitatea si pentru a creste intr-un mod durabil.
Cei 3700 de experti sustin cresterea clientilor si partenerilor, oferindu-le o experiența digitalizata.
In 2021 am finantat 343,000 de proiecte pentru un volum total de 14,7 miliarde de euro în 20 tari, in Europa, dar si in China, Statele Unite si Canada.