12.11.2022

INVATAMANTUL AGRICOL MAI ATRACTIV PENTRU TINERI: PESTE 750 DE ELEVI DIN 15 LICEE AU BENEFICIAT DE LECTII DE AGRICULTURA 4.0, AGRICULTURA DURABILA SI VIZITE DE STUDIU LA FERME AGRICOLE

Granturile ”Mandru sa fiu Fermier'” au fost oferite de World Vision Romania si BNP Paribas Leasing Solutions in cadrul celui de-al doilea an de parteneriat.

Peste 750 de liceeni și 30 de profesori din 15 licee din Romania au beneficiat, in acest an, de granturile “Mandru să fiu Fermier”, oferite de World Vision România și BNP Paribas Leasing Solutions. Obiectivul principal al proiectului este să inoveze învătământul agricol, pentru a-l face mai atractiv pentru tineri. 

Granturile oferite celor 15 licee sunt in valoare de 35000 €, iar rezultatele sunt urmatoarele : 

  • Peste 750 de liceeni au beneficiat de lectii despre Agricultura 4.0 si agricultura durabila. 
  • Peste 30 de profesori au primit planuri de lectii interactive. 
  • 300 de liceeni au participat in 26 de vizite de studiu la 22 ferme agricole care folosesc tehnologii moderne (masini agricole care fac tratamente de precizie, pivoti autonomi care asigura irigare automata, statii meteo coordonate prin sateliti, tractoare de ultima generatie, etc.). 
  • Toate cele 15 licee partenere au achizitionat echipamente pentru lectii si demonstratii practice. 

In plus, peste 50 de elevi si profesori din 15 licee agricole din 11 judete au participat la workshop-ul Agricultura 4.0, la Iasi, pentru a se intalni cu experti din domeniul agricol care pentru a afla despre noile tehnologii folosite in livada cu stupi, ferma de vaci 4.0 si  tehnologiile Agricultura 4.0.  Workshopul s-a incheiat  cu o vizita de studiu la Universitatea Ştiintele Vietii „Ion Ionescu de la Brad” Iasi unde au fost vizitate centrul de cercetare, sera si laboratoarele de mecanizare si industrie alimentara.  

“Am participat la o vizita de studiu la Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara (USAMV) din Cluj si la ferma Cojocna. Am fost profund impresionat de laboratoarele de cercetare ale universitatii, de avansul tehnologic remarcat in practica agricola, dar și de animalele de la ferma. Am descoperit cum se identifică animalele bolnave utilizand tehnologii de ultima generatie, cum se trateaza acestea. Am observat procesul mecanizat de mulgere a vacilor, modul in care se pastreaza laptele si productia de lapte a unei vaci.”, a declarat Nicu T., elev in clasa a IX-a la un liceu agricol din Bistrita. 

“Nu ma consider profesor, ci un mentor pentru studenti, un fel de coleg mai mare care incearca sa-i inspire. Intr-o lume tot mai sufocata de tehnologie, industrie si poluare, in care natura este constransa sa se adapteze, acolo unde poate, este important ca prin educatie, prin participare si mobilizare civica, tinerii de azi sa constientizeze importanta protejarii naturii, folosirea tehnologiilor de varf – senzori, roboti, sateliti si drone – pentru a genera si procesa un volum urias de date accesibile prin dispozitive mobile si diverse platforme.”, a mentionat unul dintre profesorii universitari de la USAMV Cluj Napoca. 

*** 

Despre pachetul educational inovator Agricultura durabila si Agricultura 4.0. 

World Vision Romania, in cadrul Consortiului Creștem prin Educatie Agricola, a elaborat un modul educational inovator despre Agricultura durabila si Agricultura 4.0. Planurile de lectie, insotite de filme si prezentari familiarizeaza elevii cu cele mai importante concepte ale agriculturii durabile. Elevii invata despre cum bunele practici de management in agricultura influenteaza productia de hrana reducand impactul asupra mediului si imbunatatind calitatea vietii oamenilor. Pachetul educational poate fi gasit pe site-ul Programului ”Crestem prin Educație Agricola”: https://educatieagricola.ro/programe-si-resurse/resurse/.  

Despre World Vision Romania 

World Vision Romania este o organizatie care desfasoara programe de educatie, interventie umanitara de urgenta, dezvoltare si advocacy, punand in centrul activitatii sale bunastarea copilului. Organizatia se concentreaza asupra muncii cu copiii, familiile si comunitatile, in scopul depasirii saraciei si nedreptatii. Fundatia lucreaza cu persoanele cele mai vulnerabile din lume, indiferent de religie, rasa, etnie sau gen. World Vision Romania face parte din parteneriatul World Vision International, prezent in aproape 100 de tari din intreaga lume. In 32 de ani de prezenta in Romania, am ajutat peste 800.000 de copii si adulti, in aproape 800 de comunitati din 40 judete. 

Despre BNP Paribas Leasing Solutions 

BNP Paribas Leasing Solutions ofera solutii eficiente de finantare a echipamentelor in sectoare cheie, inclusiv agricultura, constructii, transport, manipularea materialelor, IT&C, echipamente medicale si tehnologie verde. Pe baza istoriei noastre de 70 de ani, partenerii si clientii noștri se bazeaza pe expertiza noastra de piata si serviciile oferite pentru a-si accelera cresterea, transformarea si tranzitia catre o economie circulara cu carbon scazut. Suntem prezenti in 17 tari din Europa si Turcia, avand angajati peste 3.700 de experti. Oferim, in plus, solutii de finantare a furnizorilor in SUA si Canada in parteneriat cu Banca Montréal si in China prin Jiangsu Financial Leasing. In 2022, am creditat peste 14 miliarde euro prin finantarea activelor, iar in prezent gestionam un portofoliu de active finantate prin leasing in valoare de 38 miliarde euro. BNP Paribas Leasing Solutions este detinuta in întregime de BNP Paribas si face parte din cadrul diviziei Commercial, Personal Banking & Services a Grupului.  

Descopera potentialul tau de crestere

Afla cum iti poti creste vanzarile, cum poti multiplica satisfactia clientilor si cum poti promova obiectivele tale de sustenabilitate.

Pregatit sa faci parte din schimbare?

Descopera cum cariera la BNP Paribas Leasing Solutions poate sustine cresterea ta profesionala si te poate contribui la un impact pozitiv.

Finanteaza urmatorul proiect

Exploram impreuna modul in care solutiile noastre de finantare iti pot creste afacerea.